contact
search
    Asociația Femeilor Universitare
    Asociația Femeilor Universitare

    SOUNDS OF SOUL
    Expoziție de pictură Maia Truțulescu

    28 septembrie - 10 octombrie 2019
    Sala Pergament, Biblioteca Națională a României

    A fost o deosebită bucurie sa fim alături de Asociația ARTAR la deschiderea celei de-a doua expozții a artistei Maia Truțulescu. Tanăra artistă are doar 9 ani, este încă un copil. Pictează de la 4 ani şi a avut deja trei expoziţii personale de pictură. Dacă privim activitatea ei artistică o putem compara cu cea a unui adult. Lucrările ei sunt apreciate de critici şi iubite de public.

    afis maria trutulescu
    Afisul evenimentului

    "Întotdeauna am apreciat interesul pe care copiii îl acordă picturii și nu cred că există copil care să nu fi desenat sau pictat, fascinat fiind în special de culori, dar când de la joacă se ajunge la pasiune, totul se schimbă, capătă prețiozitate și urmează un alt traseu. Încep să apară întrebările, căutările și mai ales exteriorizările.

    Aș putea spune că atunci e momentul când începi să simți gustul artei și să realizezi, indiferent de vârstă, că ai găsit modalitatea de a da viață propriului univers interior, începi să vezi lumea din altă perspectivă și tot ce te înconjoară ți se dezvăluie altfel. Maia a început să simtă gustul artei încă de la vârsta de 4 ani și a ales să "vorbească" în felul ei. În lucrările din această expoziție "Sounds of Soul" Maia Truțulescu ne dezvăluie lumea pe care a văzut-o raportată la două perioade din viața ei: cea de la vârsta de 5 ani, din 2015 când are și prima expoziție personală, și cea de acum, 2019, când are 9 ani.

    Pentru mine este o misiune destul de grea să vorbesc despre lucrările Maiei și nu pentru că nu aș avea ce spune sau că nu ar avea ce să comunice, dimpotrivă, ci pentru că mi s-ar părea că dacă aș folosi cuvinte prea alambicate sau termeni prea tehnici, specifici meseriei mele de criric de artă, aș pierde esența expoziției, aș avea sentimentul că împovărez simplitatea copilăriei cu gândirea omului matur.

    Pentru că în această expoziție este vorba despre un copil înzestrat cu un talent deosebit pentru pictură ce a reușit să dea formă sunetelor sufletului ei printr-o claritate a expresiei și o inocență ce ne fascinează și ne face să ne întrebăm: cum a reușit un copil atât de mic să fie atât de profund?

    În compozițiile Maiei nu este vorba despre reguli, despre constrângeri compoziționale sau despre tipare, ci despre libertate și culoare. Poate vă gândiți că tatăl ei, artist fiind și el, intervine sau îi spune ce și cum să facă, dar nu-i așa. Ea nu acceptă să i se spună ce și cum să picteze, dar se uită cum o fac alți artiști, îi place să meargă în muzee, să citească, să se uite pe albume de artă, să asculte explicațiile unor picturi celebre sau pur și simplu este impresionată de un câmp cu flori pe care simte nevoia să-l picteze.

    Cu certitudine Maia simte culoarea și remarcăm această calitate a ei în lucrări precum Flori, Vibrații în care exploziile de culoare se armonizează perfect intrând în relație unele cu altele într-un dialog armonios, definind o lume în care realul e sesizabil prin simțuri. Nu pune culoarea direct din tub, ci experimentează un limbaj cromatic în care amestecurile de culoare reușesc să creeze o atmosferă, o stare. Ea reușește să esențializeze vegetația sau un câmp cu flori printr-o distilare a formelor în registre cromatice dominate de verde, albastru sau violet așa cum remarcăm în lucrările Vegetații, Arșița, Câmp cu flori sau Nocturnă.

    Într-un alt registru se înscriu cele trei lucrări de mari dimensiuni: Sunetele sufletului, Vibrații monocrome și Vibrația luminii în care Maia experimentează limbajul monocromiei inventând o nouă geneză a formelor, specifică ei. Regăsim și în aceste lucrări explozia de energie din celelalte lucrări datorată dispunerii tușelor sau a stropirii efective a pânzei cu pensula îmbibată de culoare, creând astfel diverse senzații vizuale și chiar tactile. De asemenea trebuie să privim aceste lucrări și de aproape pentru că așa vom vedea că aceste suprafețe monocrome, aceste griuri colorate s-au format din diverse amestecuri cromatice bine dozate pentru a rezulta un echilibru tonal.

    Dar indiferent de opțiunile cromatice, în compozițiile din ultimul an Maia vrea să cuprindă un întreg orizont de sentimente, de aceea tendința ei este de a lucra pe suprafețe tot mai mari, chiar dacă sunt formate din unirea mai multor pânze. Pe suprafețele mari se simte mai liberă și reușește să îmblânzească spațiul așa cum nu te-ai aștepta de la o "mână de om", cu o înfățișare fragilă, dar încărcată de o ambiție imensă.

    Am lăsat la urmă o lucrare pentru că, după părerea mea, marchează începutul unei noi etape în pictura Maiei: Autoportretul. Vedem în această compoziție cum crește interesul ei în redarea portretului, în respectarea proporțiilor și învață cum să le facă singură. Dar chiar dacă formele încep șă capete mai multă raționalitate, Maia și-a păstrat spontaneitatea și asta o vedem cel mai bine în maniera în care așterne culoarea pe pânză atunci când încadrează figura umană.
    Vă invit să vă bucurați de lucrările Maiei Truțulescu și sper ca privindu-le să simțiți din nou sentimentul copilăriei pe care sunt convinsă că undeva în noi îl mai avem ascuns. "

    Roxana Bărbulescu, critic de artă

    Imagini de la eveniment

    001
    002
    003
    004
    005
    006
    scrollleft
    scrollright
    closebutton

    001
    002
    003
    scrollleft
    scrollright
    closebutton
    23-Octombrie-2019, Miercuri 21:36:29
    drapel cover
    Asociația Femeilor Universitare
    afis maria trutulescu jtc62
    closebutton
    Primul
    PLANT ART 2020
    Un manifest artistic concretizat sub forma unei expoziţii de artă, care promovează respectul pentru natură, pentru un stil ...
    PLANT ART 2020
    Un manifest artistic concretizat sub forma unei expoziţii de artă, care promovează respectul pentru natură, pentru un stil ...
    SOUNDS OF SOUL
    Expoziție de pictură Maia Truțulescu
    Un copil înzestrat cu un talent deosebit ce a reușit să dea formă sunetelor sufletului ei printr-o claritate ...
    Centenar GWI 25-28 Iulie 2019
    Asociația Femeilor Universitare din România la a 33-a Adunare Generala a UWE (University Women Europe).
    Proiect GRUNDTVIG Violența împotriva femeilor educate
    VIOLENŢA DOMESTICĂ ÎMPOTRIVA FEMEILOR EDUCATEProgram Grundtvig de învăţare pe tot parcursul vieţii
    Urmatorul
    Centenar GWI 25-28 Iulie 2019
    Asociația Femeilor Universitare din România la a 33-a Adunare Generala a UWE (University Women Europe).
    Ultimul
    Intalnire Proiect Grundtvig Violenta impotriva femeilor educate
    Intalnire Proiect Grundtvig “Violenta impotriva femeilor educate” Bucuresti, 5-9 iunie, 2014
    PLANT ART 2020
    Un manifest artistic concretizat sub forma unei expoziţii de artă, care promovează respectul pentru natură, pentru un stil ...
    SOUNDS OF SOUL
    Expoziție de pictură Maia Truțulescu
    Un copil înzestrat cu un talent deosebit ce a reușit să dea formă sunetelor sufletului ei printr-o claritate ...
    Centenar GWI 25-28 Iulie 2019
    Asociația Femeilor Universitare din România la a 33-a Adunare Generala a UWE (University Women Europe).
    Proiect GRUNDTVIG Violența împotriva femeilor educate
    VIOLENŢA DOMESTICĂ ÎMPOTRIVA FEMEILOR EDUCATEProgram Grundtvig de învăţare pe tot parcursul vieţii
    Utophobia - Noaptea Albă a Galeriilor
    UTOPHOBIA este o colecție de experiențe interactive ce explorează modul în care tehnologia poate răspunde fobiilor contemporane.
    100 de ani de arhitectură românească
    Cea de-a patra conferință dedicată Centenarului Marii Uniri, susținută de istoric de artă dr. Oana Marinache
    Diploma 2018
    Aflat la a cincea ediție, festivalul prezintă pentru prima dată lucrări ale absolvenților tuturor facultăților vocaționale din țară.
    Invitație WEST MEETS EAST - A CULTURAL BOOK EXCHANGE 2015 /2016
    A Cultural Book Exchange are ca scop schimbul de idei, cunoştinţe şi inspiraţie între artişti.
    Numai poetul - spectacol in memoriam Mihai Eminescu
    Va invitam luni 18 ianuarie 2016 la spectacolul de poezie dramatizata “Numai Poetul”
    De Dragobete, la Muzeul Satului
    Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” ne invită la evenimentul dedicat sărbătorii populare cunoscută sub numele de Dragobete.
    Pictori români în Franța, expoziție la Institutul Cultural Român
    Institutul Cultural Român găzduiește expoziția Pictori români în Franța.
    Cenaclul Flacăra - 3 noiembrie 2018 - Sala Palatului - București
    Membri ai Cenaclului vă așteaptă la o seară memorabilă, dedicată țării, iubirii, părinților, dreptății și libertății
    Made in RO: 100 de ani de branding românesc la București
    “Ce branduri locale de bunuri de larg consum cumpărau românii în urmă cu 100 de ani?
    Târgul Internațional Gaudeamus - Carte de Învățătură 2018
    Ediție aniversară Centenar – Radio România 90 – Gaudeamus 25
    Invitație Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 22 - 26 Noiembrie 2017
    Jurnalista Elena Chiriță –autoare vă invită la o întâlnire cu cititorii și pe 25 şi 26 Noiembrie 2017.
    AFU Romania a participat la Conferinta Femeilor Francofone din Bucuresti
    Conferința Femeilor Francofone, Evenimentul, care a avut ca temă “Creație, inovație, antreprenoriat, creștere și dezvoltare: femeile se impun”
    Expoziţia personală de artă vizuală METAFIZIC - autor Daniela Frumuşeanu
    Complexul Muzeal BISTRIȚA-NĂSĂUD găzduieşte expoziţia personală de artă vizuală METAFIZIC, autor Daniela Frumuşeanu.
    AFU prezentă la seminarul dedicat Zilei Mondiale a Asistenței Sociale
    Asociația Femeilor Universitare din România a celebrat Ziua Mondială a Asistenței Sociale.
    Violența în familie reflectată în literatura română
    Prof. Elena Coban, va vorbi despre prezența violenței ca o realitate a vieții sociale într-un periplu prin literatura ...
    Simpozionul Să învățăm din Holocaust. O cultură a supraviețuirii.
    Evenimentul a fost dedicat Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, sărbătorită în fiecare an în data de ...
    Recital de muzică și poezie eminesciană Eu ramân ce-am fost... romantic
    “Eu rămân ce-am fost romantic”recital de muzică și poezie eminesciană
    Conferinta nationala - Violenta domestica împotriva femeilor educate
    Marturii cuprinzând cazuri reale povestite de victimele violenței în familie.
    Expozitia de arta vizuala POVESTI CU SI DESPRE PAPUSI,8 Martie 2015
    Expoziţia are ca subiect principal păpuşa unicat supradimensionată, realizata în general din material textil imprimat, colat, brodat sau ...
    Dar din dar se face Craciunul
    Actiunea presupune ajutorul oferit mamelor si copiilor, victime ale violentei domestice.
    PROTEST - asistenta pentru femeile agresate!
    A.F.U. România alaturi de alte ONG-uri au cerut servicii mai bune de asistență în cazurile de violență asupra ...
    START - O viata de calitate in siguranta
    Proiectul are ca obiectiv sa dezvolte masuri pentru prevenirea si combaterea violentei domestice si a traficului de persoane.
    Proiect Violenta impotriva femeilor educate, Liubliana
    Proiect Grundtvig “Violenta impotriva femeilor educate”
    Cluj Napoca-oraș candidat la titlul de capitală europeană 2021
    Vineri, 20 mai, la Casa Schiller, ora 17:30, s continuam ciclul prezentarilor oraselor candidate la titlul de capitala ...
    Conferinţa BURSA Antreprenoriat fără gen
    Susţinerea egalităţii de gen la nivel european
    Elisa Leonida Zamfirescu - prima femeie inginer din lume
    Elisa Leonida Zamfirescu – prima femeie inginer din lume, şefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României
    15 / 16 si 22 / 23 septembrie 2018, zilele Atelierelor Deschise de Arte Textile
    Vor fi deschise pentru vizitare spatiile de creatie de tapiserie, imprimerie, broderie moda sau obiect textil.
    Expozitia de arta vizuala Master an I - Disertatie, 2018
    În perioada: 18 iunie-1 iulie 2018 UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTE BUCUREŞTI a organizat expoziţia de artă vizuală MASTER ...
    Expozitia de arta vizuala TIC-TAC/Dizertatie 2018
    Proiectul TIC-TAC ne invită să ne gândim mai mult la timpul irosit.
    Expozitia de arta vizuala Invocarea Alchimiei
    Proiectul INVOCAREA ALCHIMIEI a fost creat cu scopul de a înțelege mai bine alchimia și universul.
    Expozitia de arta vizuala Delirium - Butterfly effect
    Proiectul Delirium- Butterfly Effect a fost inspirat de fluture ca simbol al infinitului şi posibilităților multiple create de ...
    AFU România l-a adus pe Moș Crăciun la Centrul de Copii ACCES
    25 de copii găzduiți de Centrul ACCES au primit cadouri de la Mos Craciun
    Expozitia de arta vizuala Periplu ancestral
    Sunt expuse studii de desen/culoare şi compoziţii decorative realizate pe suport din hârtie sau material textil .
    Valeria Tofan la Festivalul de Arta Naiva, Katowice, 2017
    Festivalul Art Naif de la Katowice este un festival unic in Polonia, printre cele mai mari din Europa. ...
    Expoziţie master an I UNARTE
    13 iunie 2017, ora 19:00, vernisajul expoziţei de artă textilă MASTER an I, la sediul Metropolis Center
    Andreea Pierșinaru, membră AFU promovează România în CHINA
    Andreea Piersinaru – membră a Asociației Femeilor Universitare din România a organizat un stand expozițional de promovare a ...
    PERIPLU ANCESTRAL
    Publicul poate admira studii de desen/culoare şi compoziţii decorative realizate pe suport din hârtie sau material textil -
    Expozitia PLANTART 2017
    Expoziţia cuprinde teme de atelier din cadrul semestrului I, an universitar 2016/2017 şi promovează respectul pentru natură, pentru ...
    O zi de istorie și cultură în București
    Agenda evenimentului a cuprins: vizitarea Muzeului Național Cotroceni și a Palatului Elisabeta.
    Pictorița Valeria Tofan, membră AFU, a primit marele premiu George Apostu
    La Salonul de Primăvară al Artei Naive, pictorita Valeria Tofan a primit marele premiu George Apostu.
    Eminescu mereu printre noi
    Vă invităm să urmărim împreună un traseu bucureștean al locurilor de valoare civică din capitală de amintirea cărora ...
    Invitație lansare de carte - Gaudeamus 2016
    Invitatie la lansarea volumului “Relații Internaționale și Diplomație – între teorie și practică”.
    Inaugurarea filialei AFU Curtea de Argeș
    La 141 de ani de la nașterea Reginei Maria, AFU a inaugurat filiala Regina Maria din Arges.
    Invitație Salonul național de artă medievală
    Sunt expuse lucrări inspirate din iconografia creştină: frescă, mozaic, vitraliu, tapiserie, ceramică, sticlă, metal, grafică, pictură, sculptură etc.
    Bucuresti- oraș candidat la titlul de capitală cultural europeană 2021
    Conferinta dedicata orasului Bucuresti, candidat la titlul de Capitala culturala europeana.
    Timișoara-oraș candidat la titlul de capitală culturală europeană
    Conferinta dedicata orasului Timisoara, candidat la titlul de Capitala culturala europeana.
    Baia Mare - oraș candidat la titlul de capitală europeană 2021
    Prezentare Baia mare, oras candidat la titlul de capitala europeana culturala.
    Invitație expoziție - TRANS (A) GRESĂRI IRONICE
    Expoziţia se doreste o dezbatere cu mijloacele specifice artei contemporane, a unor teme de actualitate, în cheie ironică.
    Campania 16 zile de activism împotriva violenței asupra Femeilor
    16 zile de Activism impotriva Violentei asupra femeilor”
    Conferinta Asociatiei Femeilor Universitare, 16 octombrie, 2014
    Conferinţa a vizat cunoasterea prevederilor Convenţiei de lstanbul şi a si a modului in care pot fi folosite ...
    Conferința O EDUCATIE DE CALITATE PENTRU TOȚI ÎN EUROPA
    AFU România găzduiește în premieră la București “Adunarea Generală și Conferința anuală” a Asociației Femeilor Universitare din Europa ...
    Intalnire Proiect Grundtvig Violenta impotriva femeilor educate
    Intalnire Proiect Grundtvig “Violenta impotriva femeilor educate” Bucuresti, 5-9 iunie, 2014
    000
    010
    011
    012
    013
    014
    015
    016
    017
    019
    020
    021
    022
    023
    024
    026
    027
    028
    030
    031
    032
    033
    034
    035
    036
    037
    038
    039
    040
    041
    042
    043
    044
    045
    046
    047
    048
    049
    050
    051
    052
    053
    054
    055
    056
    scrollleft
    scrollright
    closebutton
    000
    010
    011
    012
    013
    014
    015
    016
    017
    019
    020
    021
    022
    023
    024
    026
    027
    028
    030
    031
    032
    033
    034
    035
    036
    037
    038
    039
    040
    041
    042
    043
    044
    045
    046
    047
    048
    049
    050
    051
    052
    053
    054
    055
    056
    scrollleft
    scrollright
    closebutton
    gb English
    gb English
    gb English
    gb English
    emptycaretup
    spinner