Conferința O EDUCATIE DE CALITATE PENTRU TOȚI ÎN EUROPA
Asociația Femeilor Universitare din România găzduiește în premieră la București "Adunarea Generală și Conferința anuală" a Asociației Femeilor Universitare din Europa - UWE.
Tema Conferinței este "O EDUCATIE DE CALITATE PENTRU TOȚI ÎN EUROPA" iar evenimentul se va desfășura în perioada 5-7 septembrie a.c la Biblioteca Națională, sala Mircea Eliade, București. Scopul acestei întâlniri la nivel european este de a crea o viziune comună în raport cu cererea pentru educație de calitate în secolul tehnologiei informației și de a lărgi sfera cunoașterii în ce privește procedurile legale, politice și administrative ale instituțiilor europene (Uniunea Europeană și Consiliul Europei).
Program conferinta
Peste 70 de delegate din Anglia, Olanda, Irlanda, Scoția, Elveția, Franța, Finlanda, Germania, Italia, Spania, Suedia sunt așteptate să ia parte la această conferință, la care vor rosti discursuri personalități importante din Europa. În deschiderea evenimentului, dna Monica Macovei, europarlamentar, va împărtăși în discursul său "Future needs of Europe and education" câteva dintre ideile susținute la Parlamentul European în sprijinul educației de calitate. Dna Ana Gorey, reprezentantă a Consiliului Europei, va prezenta un studiu de ansamblu asupra eforturilor și rezultatelor școlilor europene și a strategiei Uniunii Europene în speech-ul intitulat "Rethinking Education and European Schools". Dl Christoph Spreng, coordonator INGO Dialogue Hub la Consiliul Europei va face prezentarea unui set de instrumente care să ajute la implicarea societății civile pe scenele publice: 'Living together' și 'Code of Good Practice'.
Tot în cadrul Conferinţei Europene UWE, Biblioteca Naţională a României găzduieşte, în perioada 05-12 septembrie 2014 (L-V, 08.00-18.00), în spațiile expoziționale Alfa-Beta, situate la parter (Aripa Tribunalul București), expoziţia personală de carte-obiect MATRICEA, purtând semnătura artistei Daniela Frumuşeanu, membră a Asociatiei Femei Universitare. Vernisajul va avea loc în data de 5 septembrie 2014, de la ora 11.00. Prezintă criticul şi istoricul de artă Raluca Băloiu. Intre orele 16:00-17:00 va fi organizat workshopulImprimarea cu ștampile - între tradiţie şi modernitate (prezintă: conf. univ. dr. Daniela Frumuşeanu - UNArte București).
Parteneri: Uniunea Artiştilor Plastici din România, Fundaţia Ileana Mustatza, Jubilé The Ballroom. Sponsor: Rembrandt Art Centre. Parteneri media: MODERNISM - tabloid de artă şi stil, Art Out, Dialog Textil, Agenţia de carte, Vreau Arta.ro, Top Busniss, Piaţa de artă. Grafică afiş: Sonia Frumuşeanu.