Istoric

Asociația Femeilor Universitare din România s-a înființat în luna noiembrie 2011, este o organizatie non-guvernamentală, apolitică și non-profit care dorește să continue obiectivele Asociației Femeilor Universitare înființată în anul 1925, la sugestia Majestății sale Regina Maria a României.
Sub președinția D-nei Sarmiza Alimanisteanu Bîlcescu, prima femeie doctor în drept din lume, această asociatie elitistă a avut ca membre femei de excepție din România, printre care D-na Sanda Milcescu, D-na Leopoldina Pilatt, D-na Ioana Irina Irimescu, D-na Hortansa Boscu, D-na Maria Răileanu, D-na Constanta Hodoș, D-na Elena Ariton, D-na Constanța Frosa Ariona, D-na Alexandrina (Dida) Hodoș, D-na Monica Sion,  D-na Elena Duca și multe altele.

Grație  statutului de   Ambasador   al   Bunăvoinței, Elena Vacarescu, Anna de Noilles, Martha Bibescu și Alexandrina Hodoș,  au contribuit semnificativ la promovarea imaginei  României la Liga Națiunilor Unite și, in acelasi timp,  s-a realizat și Mica Antantă a  Femeilor din Balcani. Toate meritele poporului român au fost cunoscute în lume, arta populară și mai ales portul popular au devenit apreciate în străinătate prin intermediul lor.

În perioada în care Regina Maria a deținut titlul de Președintă de Onoare a Asociației, din 1925 și până în ultimii săi ani de viață,  au fost  înființate școli gratuite pentru fetele sărace, cămine pentru copii orfani și pentru bătrâni  și  au apărut ziare și reviste pentru femei. De asemenea, Asociația  a contribuit la construirea Mausoleului Eroilor de la Mărășești, inaugurat în 1938. Numeroase alte acțiuni caritabile și  culturale  au  fost organizate  sub patronajul Reginei Maria.

În octombrie 1990, asociația a fost reconstituită de Dr. Antoaneta Maria Ciochircă, prima femeie chirurg anatomo-patolog din România si două profesoare de excepție dna Ileana Mustatză și  dna Hermine Jinga-Roth. Ca urmare a decesului dnei Ciochircă în 2006, urmat de decesul prematur al președintei Ada Măldărescu, asociația a fost dizolvată.

Toate datele pe care le-am găsit cu privire la activitatea ANFDUR se păstrează în arhiva asociației de pe acest site, unde se pot regăsi pe scurt activitatile desfășurate din momentul reînfiinţării.