Diploma 2018

Aflat la a cincea ediție, festivalul prezintă pentru prima dată lucrări ale absolvenților tuturor facultăților vocaționale din țară.
Programul ediției DIPLOMA 2018 include expoziția centrală dedicată Arhitecturii, Artelor plastice și Artelor aplicate, la care se adaugă și o serie de evenimente consacrate Artelor Scenei - un Musical și o seară dedicată Audiției de teatru, care va fi co-organizată și găzduită de Apollo111 Teatrul.
Vernisajul expoziției are loc vineri, 5 octombrie, începând cu ora 18:00 și este inclus în circuitul Noaptea Albă a Galeriilor - NAG.