Cenaclul Flacăra - 3 noiembrie 2018 - Sala Palatului - București

Și-au anunțat participarea: Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Dan Andrei Aldea, Doru Stănculescu, Cristi Minculescu, Victor Socaciu, Evandro Rossetti, George Nicolescu, Magda Puskas + Rareș Suciu, Emeric Imre, Radu Gheorghe, Cristian Buică, Vanghele Gogu, Valentin Moldovan, Arpad Domokos, Mădălina Amon, Generația Folk, Andrei Păunescu și Trupa Totuși... Pot fi și invitați surpriză.
Cenaclul Flacăra a fost cea mai puternică mișcare de cultură tânără și nonconformistă din Europa de Est (și nu numai din acest spațiu! ) în perioada 1973-1985. A fost interzis de autorități, pentru că promova libertatea, cultura și gândirea neîngrădită, prin muzică, versuri și dialog, opunându-se cenzurii și dogmelor epocii totalitare. În primii 12 ani de activitate, au avut loc 1615 manifestări cu peste 6 milioane de spectatori. După reînființare, între 1990 și 2010, au mai avut loc peste 1000 de manifestări, iar după 2010, au avut loc sute de evenimente "Remember Cenaclul Flacăra - Adrian Păunescu", în toată țara și în străinătate, cu sute de mii de participanți.
La 45 de ani de la înființarea Cenaclului Flacăra, la 75 de ani de la nașterea lui Adrian Păunescu, la 100 de ani de la Marea Unire, numeroși membri ai Cenaclului Flacăra se întâlnesc din nou, tot în ziua de 3 noiembrie, la invitația lui Andrei Păunescu, pentru un nou eveniment excepțional de muzică, poezie și dialog, plin de confirmări, dar și de surprize. Temele fundamentale ale ediției din 2018 sunt, așadar, temele marilor cântece ale Cenaclului Flacăra: IUBIRE, PĂRINȚI, DREPTATE, LIBERTATE, ROMÂNIA MARE.
BILETE ONLINE
myticket.ro
entertix.ro
La casa de bilete și pe pagina de internet a Sălii Palatului