Conferinta Asociatiei Femeilor Universitare, 16 octombrie, 2014October 15, 2014March 22, 2017Roxana Elena Petrescu

Deoarece una din preocupările societăţii civile şi a asociaţilor care militează împotriva violenţei domestice împotriva femeilor este ratificarea şi implementarea Convenţiei de lstanbul, la Casa de Cultură Friedrich Schiller a avut loc o conferinţă ce a vizat cunoaşterea detaliată a prevederilor acestei Convenţii şi a noutăţilor pe care ea le aduce în combaterea fenomenului.
În aprilie 2011, Consiliul Europei a deschis spre semnare Convenţia privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, cunoscută sub denumirea Convenţia de la Istanbul.
Această convenţie este considerată a fi cel mai complex instrument internaţional din lume în prevenirea violenţei împotriva femeilor, protejarea victimelor, urmărirea penală a autorilor şi adoptarea unei game largi de măsuri pentru a aborda acest flagel în toata complexitatea sa.
Convenţia este primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului şi recunoaşte că femeile şi bărbaţii nu sunt diferiţi doar din punct de vedere biologic, ci că există o categorie a genului, definită social, care le conferă acestora roluri şi comportamente specifice.
Sub incidenţa Convenţiei intră femei şi fete din orie mediu social, indiferent de vîrstă, rasă religie, origine socială, statut de imigrant sau orientare sexuală.
Convenţia de la Istanbul abordează atât violenţa în familie, cât şi celelalte forme de violnţă împotriva femeilor: violenţa fizică, violenţa psihică, sexuală, inclusiv: violul, hărţuirea sexuală, căsătoria forţată, mutilarea genitală a femeilor, avortul şi sterilizarea forţată.
Ce se solicită statelor semnatare ale Convenţiei?
Cele patru teme importante reglementate în Convenţie sunt următoarele:
Prevenirea fenomenului. Se cere guvernelor să adopte măsuri pentru buna funcţionare a activităţii de pevenire, prin formarea de  profesionişti care să vină în contact cu victimele, colaborarea strânsă cu ONG-uri, implicarea mass-mediei şi a sectorului privat în eradicarea stereotipurilor de gen. Convenţia mai prevede şi includerea ca disciplină în programele şcolare, la toate nivelurile de educaţie, a problematicii egalităţii.

Protecţia.  Statele trebuie să ofere victimelor şi martorilor protecţie şi sprijin, inclusiv prin intervenţia poliţiei şi prin servicii sociale de sprijin. Documentul propune măsuri clare de protecţie pe care statele semnatare trebuie să le ia, cum ar fi: înfiinţare de servicii specializate care să ofere asistenţă medicală şi consiliere psihlogică şi juridică victimelor şi copiilor lor, precum şi înfiinţarea de suficiente adăposturi pentru vitime, inii telefonice permanente. Important este ca statele să se asigure că victimele au acces la informaţii adecvate cu privire la drepturile şi serviciile disponibile.
Urmărirea în justiţie şi crearea unui cadru legislativ adecvat.  Convenţia recomandă statelor semnatare să îşi modifice şi adapteze cadrul legislativ prin incriminarea unor noi fapte cum sunt: violenţa psihică, violenţa sexuală, hărţuirea sexuală, căsătoria forţată, mutilarea genitală a femeilor, avortul şi sterilizarea forţată.
Convenţia mai recomandă, în această direcţie, să se adopte măsuri legislative care să asigure investigarea eficientă a oricărei acuzaţii de violenţă împotriva femeilor sau violenţă domestică. Urmărirea penală şi pedepsirea infractorilor este esenţială pentru ca victimele violenţei să obţină dreptatea şi să îşi reia viaţa în condiţii de normalitate, fără teamă de agresor.
Stabilirea unui mecanism de monitorizare. Este esenţial ca guvernele statelor semnatare să îşi respecte obligaţiile ceea ce înseamnă că, odată ce Convenţia va intra în vigoare, se va crea un grup de experţi independenţi, ce are ca scop urmărirea modului în care guvernanţii pun în aplicare prevederile Convenţiei.